|
Statut de protecţie: specie nepericlitată
Cochilia: este sferică, uşor conică, de culoare crem-albicioasă, gălbui-maronie, de obicei cu dungi caracteristice de culoare maronie, cu 5-6 anfracte; apertura are dimensiune mare, la adulţi având marginile uşor răsucite înspre exterior; ombilicul este parţial descoperit
Dimensiunile cochiliei: 30-50 mm diametru si 30-45 mm înălţime; este cea mai mare specie de melc din Europa
Aspectul corpului: are lungimea de până la 10 cm; capul este prevăzut cu patru tentacule, două superioare, mai lungi, în vârful cărora se află ochii şi alte două inferioare, mai scurte, folosite la pipăit; piciorul este musculos
Hrana: este o specie erbivoră, care consumă fragmente vegetale, niciodată ciuperci
Comportament: este activă din primele zile călduroase de primăvară, până în primele zile de toamnă cu temperaturi de îngheţ, când începe să se pregătească de hibernare; iarna o petrece îngropat în solurile afânate, uneori la adâncimi de 30 de cm; pe vreme secetoasă sau foarte călduroasă, îşi retrage corpul în interiorul cochiliei şi îşi sigilează apertura cu o diafragmă din mucus uscat; pe perioada iernii, diafragma este tare, cu conţinut de carbonat de calciu; când se simte în pericol sau când îi sunt atinse tentaculele, se retrage imediat în cochilie; are abilitatea de a-şi regenera fisurile din cochilie, provocate cel mai adesea de desprinderea şi căderea de pe zidurile şi de pe copacii pe care se caţără; se deplasează pe distanţe mici, de 3-6 m; speranţa de viaţă este de peste 20 de ani
Strategii de reproducere: specie hermafrodită, care depune, la începutul lunii iunie, un număr de 40-65 de ouă cu diametrul de 5-7 mm, într-un adăpost pe care şi-l sapă în zonele cu pământ afânat; uneori, fertilizarea poate avea loc şi cu exemplare din alte specii ( Helix (Helix) lutescens)
Mecanisme de apărare: când este în repaos, îşi închide apertura secretând o diafragmă specializată cu conţinut calcaros, care-i apără corpul moale de atacul gândacilor prădători
Habitat: marginea pădurilor, grădinile, malul apelor, plantaţiile cu viţă-de-vie; preferă zonele cu substrat calcaros, zonele cu umiditate mare şi temperaturi scăzute
Importanţă: este o specie cu valoare culinară, ce face parte din bucătăria mai multor ţări (Franţa, Italia, Spania); într-o serie de ţări din Europa, a luat amploare deja helicicultura (creşterea în ferme specializate), în vederea consumului alimentar
Specii asemănătoare:
• Helix (Helix) lutescens, care are cochilia mult mai conică, cu 4-4,5 anfracte, mult mai mică (27-32 mm lăţime), iar ombilicul complet acoperit
|
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu